Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

UNTRR: 30% dintre firmele româneşti de transport rutier internaţional de marfă nu vor supravieţui crizei coronavirus

Aproximativ 30% dintre firmele româneşti de transport rutier internaţional de marfă în Uniunea Europeană nu vor putea supravieţui crizei coronavirus iar, din cele rămase, 50% vor părăsi România în următoarele 18 luni din cauza prevederilor Pachetului Mobilitate 1, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit Agerpres

„UNTRR este revoltată de faptul că Pachetul Mobilitate 1 avansează accelerat urmând procesul legislativ de adoptare la nivel european, sub presiunea politică a Statelor Vestice ale Alianţei Rutiere, în ciuda crizei fără precedent cu care se confruntă transporturile rutiere din UE în plină pandemie COVID-19. Deşi recunoaştem necesitatea modernizării şi aplicării armonizate a normelor sociale în domeniul transportului rutier din Uniunea Europeană (UE), am dori să semnalăm faptul că actualul acord privind Pachetul Mobilitate 1, finalizat de Preşedinţia finlandeză în timpul negocierilor din trialogul cu Parlamentul European (PE) şi Comisia Europeana (CE) la 11 decembrie 2019, contrazice obiectivul urmărit de CE în 2017 – „de a ajuta sectorul să rămână competitiv într-o tranziţie sociala corecta către energie curată şi digitalizare”, precizează transportatorii într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi benefic pentru sectorul transporturilor rutiere europene numai dacă s-ar limita cu adevărat la aspecte sociale şi nu ar interfera cu aspecte de piaţă – ceea ce setează „un precedent periculos şi ipocrit în UE”, faţă de principiile generale enunţate.

În contextul în care sectorul transporturilor rutiere este puternic pertubat de criza COVID-19, adoptarea Pachetului Mobilitate va avea efecte dramatice asupra majorităţii companiilor româneşti care operează transporturi rutiere internaţionale
în UE, precizează UNTRR.

Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *