Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Italia interzice utlizarea compartimentelor de bagaje din cabina avioanelor

Depozitarea bagajelor de tip carry-on în compartimentele de bagaje din cabina avioanelor care sosesc sau pleacă din Italia este de acum înainte interzisă din motive sanitare, a anunţat vineri Autoritatea aeronautică civilă italiană (ENAC), transmite AFP.

În aceste condiţii, pasagerii vor putea lua la bordul avioanelor doar bagaje suficient de mici pentru a încăpea în spaţiul de sub scaunul din faţă, a precizat un purtător de cuvânt de la ENAC.

Autoritatea aeronautică a precizat că interdicţia vizează evitarea contactelor între pasageri şi urgentarea procedurilor de îmbarcare şi debarcare pentru a diminua riscul de transmitere a virusului.

Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Codacons, a salutat vineri această decizie care va permite evitarea haosului care se produce uneori în cabine "când pasagerii îşi depozitează bagajele în compartimentele de deasupra capului". "În acest domeniu, italienii se numără printre călătorii cei mai indisciplinaţi din Europa, provocând întârzieri şi cozi care în prezent alimentează riscul de contagiune", apreciază Codacons. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)

Source link

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *