Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

InfoCons solicită autorităţilor să amâne redeschiderea hotelurilor şi restaurantelor după data de 15 mai

Reprezentanţii Asociaţiei InfoCons solicită autorităţilor din România amânarea redeschiderii hotelurilor şi restaurantelor după data de 15 mai, întrucât „distanţarea socială devine imposibil de aplicat, ceea ce va facilita răspândirea COVID-19”, potrivit AGERPRES.

„Se vehiculează informaţii cu privire la posibilitatea deschiderii începând cu data de 16 mai 2020 a restaurantelor, hotelurilor, teraselor, locurilor de joacă pentru copiii şi a spaţiilor special amenajate pentru animalele de companie. Cetăţeanul consumator a început să îşi facă rezervări la diferite spaţii de cazare, dar care sunt condiţiile de siguranţă pentru a evita răspândirea COVID-19 ? Trebuie adoptate măsuri clare în ceea ce priveşte accesul persoanelor în aceste spaţii. Majoritatea restaurantelor funcţionează în spaţii închise neavând terase, spaţii în care este oricum imposibilă respectarea regulilor privind purtarea măştilor fiind vorba despre servirea mesei. Distanţarea socială devine imposibil de aplicat, ceea ce va facilita răspândirea Covid-19. Solicităm ca aceste unităţi să nu fie deschise publicului larg, iar unităţile de tip hotelier de la mare sau munte care au capacitatea de cazare mare, în care accesul şi mobilitatea din interior, din lifturi, spre exemplu, pot crea aglomerări, să ia măsuri clare şi autorităţile cu atribuţii de control în domeniu să poată monitoriza aceste aspecte”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de InfoCons Preşedinţiei României, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

 

Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *