Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Extinderi ale reţelelor de distribuţie a apei potabile şi gazelor naturale dar şi a celor de canalizare, în 2019 (INS)

Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile existentă în România, în 2019, a crescut cu 2,4% comparativ cu anul 2018, până la 86.518 km, în timp ce lungimea conductelor de canalizare a înregistrat o majorare de 4,7%, până la 40.268 km, iar cea de gaze naturale a ajuns la 42.287 km, în creştere cu 2,1% raportat la perioada de referinţă, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform datelor statistice, la 31 decembrie 2019, în ceea ce priveşte reţeaua de distribuţie a apei potabile, cantitatea de apă potabilă distribuită consumatorilor la nivel de total ţară a fost de 772,167 milioane mc, cu 20,358 milioane mc mai mult faţă de anul 2018. Din această cantitate, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a fost de 578,913 milioane mc, reprezentând 75% din total.

Proporţia apei potabile distribuită consumatorilor care au instalate apometre, în totalul distribuit, a fost de 94,5%, diferenţa de cantitate de apă potabilă distribuită fiind înregistrată în sistem "pauşal".

La nivel general, lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile existentă în România, în 2019, a ajuns la 86.518 km, în creştere cu 2,4% faţă de anul precedent.

În cazul reţelei de canalizare, în anul 2019, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populaţiei şi din unităţile economice şi sociale s-a desfăşurat în 314 municipii şi oraşe şi în 1.040 de comune. Per total, lungimea reţelei de canalizare a fost, la finele anului trecut, de 40.268 km, din care 26.016 km în municipii şi oraşe.

Potrivit sursei citate, comparativ cu anul precedent, în anul 2019, lungimea reţelei de canalizare s-a extins cu 1.818,9 km (respectiv cu 541 km în mediul urban şi cu 1.277,9 km în mediul rural).

Pe segmentul distribuţiei gazelor naturale, lungimea totală a conductelor era, în 2019, de 42.287,4 km, din care 23.578,4 km în municipii şi oraşe. Pe parcursul anului trecut s-au distribuit gaze naturale în 955 localităţi, din care 247 în municipii şi oraşe.

Pe fondul extinderii lungimii conductelor de distribuţie a gazelor naturale cu 874,1 km, volumul gazelor naturale distribuite la sfârşitul anului 2019 a fost de 9,028 miliarde mc, cu 14,6 milioane mc mai puţin faţă de anul precedent. Totodată, din totalul volumului gazelor naturale distribuite, 3,079 miliarde mc au fost destinate consumului casnic, echivalentul a 34,1% faţă de volumul total al gazelor naturale distribuite. În plus, din volumul total al gazelor distribuite, 89,1% au fost distribuite în mediul urban.

Datele oficiale relevă faptul că energia termică distribuită în anul 2019 a fost de aproape 6,9 milioane Gcal, cu 1,86 milioane Gcal mai puţin faţă de anul 2018, din care pentru populaţie 5,67 milioane Gcal (cu 1,28 milioane Gcal mai puţin faţă de anul anterior). Energia termică a fost distribuită în 71 localităţi din România, din care în 60 municipii şi oraşe.

În ceea ce priveşte spaţiile verzi din România, INS arată că, la finele anului trecut, suprafaţa intravilană înregistra 470.700 hectare, cu 686 hectare mai mult faţă de 2018. În acest context, în aria municipiilor şi oraşelor, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive era, în intervalul de referinţă, de 26.958 hectare. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: AGERPRES

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *