Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Cîțu speră ca ratingul României să revină la perspectivă stabilă

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune că va face tot ce este posibil ca, la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating, România să revină la perspectivă stabilă sau chiar direct la pozitiv, conform revistabiz.ro.

“Am înţeles avertismentul agenţiilor de rating. Le asigur că vom continua exact pe drumul pe care am pornit. Iar pe români îi asigur că voi lua măsurile necesare, în aşa fel încât să nu existe niciun fel de problemă în finanţarea deficitului şi, implicit, plata facturilor statului la timp, chiar şi în condiţiile în care avem aceste aprecieri din partea agenţiilor de rating. În plus, voi face tot ce este posibil că, la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating, România să revină la perspectivă stabilă sau chiar direct la pozitiv”, a scris ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Ministrul de Finanțe arată că, în ultimii ani, finanţele României au fost administrate “îngrozitor de prost”, în timp ce Legea pensiilor a trecut prin Parlament “fără niciun fel de sursă de finanţare”.

Moody’s a înrăutăţit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, şi a reconfirmat la “Baa3” ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală. Înrăutăţirea perspectivei de rating a României survine în urma deteriorării structurale a finanţelor publice, agravate de creşterea datoriilor pe termen lung, legate de reforma pensiilor din 2019, şi înrăutăţirea poziţiei externe a României, cu o creştere a datoriei în valută pe termen scurt, care intensifică slăbiciunea ţării la evenimentele neprevăzute, se arată în comunicatul Moody’s.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat că se aşteaptă ca deficitul guvernamental al României să ajungă la 7,7% din PIB în 2020, în timp ce nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la 43,7% până la finalul anului, de la 35,2% în 2019, ca rezultat al deteriorării echilibrului fiscal şi al declinului economiei de 5%.

Anunţul Moody’s vine după ce și agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor răspândirii virusului COVID – 19 asupra finanţelor publice în perioada următoare

Fitch a prognozat că deficitul guvernamental al României se va agrava până la 8% din PIB în 2020, ca urmare a unei aşteptate scăderi a veniturilor în contextul pandemiei de COVID-19, urmând ca în 2021 să se reducă la 4,2% din PIB pe fondul revenirii activităţii economice.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *