Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Berarii României lansează campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa

Asociaţia Berarii României iniţiază #MancareDeSuflet #SOSHoReCa, o campanie care îşi propune să atragă atenţia consumatorilor asupra situaţiei economice din sectorul ospitalităţii, puternic afectat de întreruperea activităţii pe perioada stării de urgenţă, informează asociaţia printr-un comunicat remis, joi, potrivit AGERPRES.

„Spre deosebire de alte sectoare, vânzările pierdute de industria ospitalităţii în această perioadă nu pot fi recuperate în niciun fel, cele mai afectate fiind business-urile mici şi de familie, multe dintre ele aflându-se deja la un pas de faliment. Campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa vine în întâmpinarea micilor şi marilor localuri printr-un apel la solidaritate din partea consumatorilor. Aceştia pot contribui la susţinerea activităţii restaurantelor şi localurilor preferate pe timp de criză, apelând la serviciile online de livrare la domiciliu sau de tip take away ale locaţiilor HoReCa funcţionale în acest moment, de altfel singurele activităţi permise în această perioadă”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, sectorul ospitalităţii se numără printre cele mai afectate de criza Covid-19. Totuşi, unele locaţii nu şi-au întrerupt activitatea, trecând de la servirea fizică la livrarea direct acasă, astfel că oamenii din bucătăriile acestor restaurante continuă să gătească.

Asociaţia Berarii României, prin campania #MancareDeSuflet #SOSHoReCa, „invită la solidaritate şi empatie, reamintindu-ne că mare parte din restaurante au în spatele lor aceiaşi oameni care continuă să pună suflet în mâncarea pe care o prepară”.

 

 

Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *