Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Analiştii CFA Estimează Un Curs De 4,94 lei/euro în 12 luni

Analiștii financiar estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Potrivit Asociației CFA România, acest lucru ar duce un curs mediu de 4.94 lei/euro și o inflație de 3.67%.


„85% dintre participanții la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8626, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9400”

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011 de către CFA România și reprezintă indicatorul prin intermediul căruia se cuantifica anticipatiile analiștilor financiari.

“Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut față de luna anterioară cu 2,4 puncte, până la valoarea de 70,7 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a crescut cu 23,2 puncte). Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 21,5 puncte până la valoarea de 37,5 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 9,6 puncte) ” au spus analiştii CFA.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *