Stiri Bancare

Stiri Financiar Bancare

Allianz-Tiriac Asigurari sustine lupta impotriva noului coronavirus si doneaza 80.000 euro

Allianz-Tiriac Asigurari sustine eforturile de combatere a noului coronavirus, prin dotarea cu cinci aparate ATI in valoare de 80.000 de euro a spitalului modular – construit de asociatia „Daruieste Viata” in curtea Spitalului Elias din Bucuresti pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19 – precum si a unor spitale din tara.
Virgil Soncutean, CEO al Allianz-Tiriac: „Allianz-Tiriac este unul dintre cei mai importanti actori din piata de asigurari din Romania, una dintre primele linii de aparare impotriva riscurilor de orice natura, dar si cea mai mare companie de asigurari de sanatate, astfel ca intelegem pe deplin impactul acestei pandemii si implicatiile asupra sanatatii publice. Ne aflam in mijlocul unei crize fara precedent si avem nevoie de solutii rapide pentru a salva cat mai multe vieti. Ne-am alaturat luptei contracronometru impotriva noului coronavirus si initiativei de a investi concret in dezvoltarea infrastructurii medicale prin dotarea cu cinci aparate ATI pentru a oferi o sansa in plus la viata pacientilor aflati in stare grava“.

Asociatia „Daruieste Viata” a inceput constructia unui spital modular in curtea Spitalului Elias din Bucuresti, unde vor fi tratate cazurile grave de imbolnavire cu COVID-19. Spitalul va trata pacientii cu COVID-19 in stare critica, obiectivul fiind izolarea acestora si prevenirea transmiterii virusului altor pacienti aflati in stare grava si tratati in sectiile ATI ale spitalelor existente. Doua dintre cele cinci aparate ATI vor fi directionate catre spitalul modular, iar trei vor ajunge la spitale din tara.

De asemenea, Allianz-Tiriac va sprijini strangerea de fonduri intr-un cont dedicat Daruieste Viata, invitandu-si angajatii, colaboratorii si partenerii sa doneze si sa-i ajute astfel in lupta impotriva noului coronavirus pe super-eroii acestor zile: medicii si personalul medical.

Prima donatie in acest sens, in valoare de 5.000 de euro, a fost facuta deja de Allianz-Tiriac Pensii Private. Sumele directionate voluntar in acest cont vor fi utilizate pentru achizitia de echipamente medicale de protectie pentru personalul medical din spitale de urgenta din tara.

Virgil Ichim, CEO al Allianz-Tiriac Pensii Private: „In aceste zile ne punem speranta in profesionalismul medicilor. Dar pentru ca ei sa-si poata indeplini misiunea au nevoie si de ajutorul nostru. Orice gest de solidaritate conteaza si are puterea de a face diferenta“.

Despre Allianz-Tiriac Asigurari

Allianz-Tiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare si asigurari si cel mai valoros brand de asigurari din lume, potrivit celei mai recente evaluari Interbrand. In Romania, compania se bucura de stabilitate financiara si de increderea clientilor de peste 25 de ani.

Rolul nostru este sa fim alaturi de oameni, sa le aratam cum sa isi gestioneze neprevazutul din viata lor si sa ii indrumam, astfel incat sa-si poata pastra si imbunatati calitatea vietii, a comunitatilor din care fac parte sau a afacerii. Succesul Allianz-Tiriac sta in echipa de peste 4.000 de profesionisti care se afla in spatele fiecarei reusite a companiei.

Responsabilitatea, cooperarea, integritatea si increderea sunt valorile care ne definesc.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *